Fostul premier și președinte al PNL, actual președinte al Senatului României, Florin Cîțu, afirmă că, în urma măsurilor predominant de stânga luate de Guvern în prezent, anul acesta economia românească va scădea la zero, va intra chiar în recesiune, iar revenirea va dura foarte mult timp.
Una peste alta, și fascismul, și comunismul vor să "elibereze" omul de "povara" economiei. Simplificând la maximum, ambele ideologii etatiste susțin că de acest fenomen "nenatural" și "inuman" trebuie să se ocupe doar statul și experții săi.
Mai multe schimburi de telegrame între Departamentul de Stat al Statelor Unite, condus de secretarul de stat Henry Kissinger, și ambasada americană la București, documente păstrate în Arhiva Națională a SUA, detaliază cum, în 1976, la doar 27 de ani, Mugur Isărescu a fost într-o delegație de o lună de zile în Statele Unite, beneficiind de un grant acordat de autoritățile de la Washington.